Premii 

Activitatea Parlamentului European nu se limitează doar la legiferare. O activitate importantă pentru Parlament este și promovarea excelenței. În fiecare an, instituția acordă patru premii pentru recunoașterea excelenței în domeniul drepturilor omului, al cinematografiei, al proiectelor pentru tineret și al cetățeniei. Aceasta este o oportunitate de a aduce în prim-plan persoane și organizații care depun eforturi considerabile pentru a schimba în bine lumea în care trăim și de a încuraja și alte persoane să le urmeze exemplul.

  • Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni – pentru tinerii europeni foarte motivați 

    Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni este decernat proiectelor gestionate de tineri care promovează înțelegerea la nivel european și internațional. Premiul evidențiază activitatea zilnică a tinerilor din întreaga Europă în vederea consolidării democrației europene și sprijină participarea lor activă la conturarea viitorului proiectului european.

    Acordat în comun anual de Parlamentul European și Fundația pentru Premiul Internațional Charlemagne din Aachen, premiul întâi, pentru cel mai bun proiect, este de 7500 EUR, premiul 2 este de 5000 EUR, iar premiul 3 de 2 500 EUR. Cei trei laureați finali ai premiului beneficiază de o vizită la Parlamentul European (la Bruxelles sau Strasbourg). Reprezentanții tuturor celor 27 de proiecte naționale selectate vor fi invitați într-o excursie de patru zile la Aachen, în Germania.

    Ești rezident(ă) în UE cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani și lucrezi la un proiect care favorizează dezvoltarea unui sentiment comun de identitate și de integrare europeanăEuropa? Înscrie-l la premiul anual Charlemagne pentru tinerii europeni și obține sprijinul necesar pentru a-ți dezvolta inițiativa.


      
  • Premiul cetățeanului european 

    Premiul cetățeanului european răsplătește inițiativele care contribuie la cooperarea europeană și la promovarea valorilor comune.

    În 2023, au fost depuse 216 candidaturi care abordează subiecte variate, cum ar fi construirea unui parc de sculpturi despre drepturile omului într-un spațiu școlar, editarea unei culegeri cu cântece din UE sau o inițiativă de solidaritate lansată de un grup de voluntari, care îi ajută neobosiți pe concetățenii lor afectați de inundații devastatoare, și multe altele.

    Premiul este acordat proiectelor organizate de persoane sau organizații care încurajează:

    • înțelegerea reciprocă între cetățenii UE și o mai mare apropiere a acestora;
    • cooperarea transfrontalieră care edifică un spirit european mai puternic;
    • valorile și drepturile fundamentale ale UE.

    Persoanele, grupurile, asociațiile sau organizațiile pot candida cu propriul lor proiect sau pot propune  proiectul altcuiva. Deputații în PE pot prezenta și ei o propunere.

    Deoarece în 2024 au loc alegeri europene, Premiul cetățeanului european nu va fi decernat în acest an.


    Pentru mai multe informații, contactați-ne la adresa CitizensPrize@ep.europa.eu


    Pentru mai multe informații:

      
  • Premiul Saharov - pentru libertatea de gândire 

    Premiul Saharov se acordă pentru realizări deosebite în unul dintre următoarele domenii:

    • apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special a libertății de exprimare
    • protejarea drepturilor minorităților,
    • respectarea dreptului internațional,
    • consolidarea democrației și punerea în aplicare a principiilor statului de drept
        
    • Premiul Publicului LUX: sprijin acordat culturii și interconectării europenilor 

      Începând din 2007, Premiul LUXFILM al Parlamentului European construiește punți în întreaga Europă, aducând în lumina reflectoarelor filme care vizează centrul dezbaterii publice europene.

      În septembrie 2020, Premiul LUXFILM a devenit Premiul Publicului LUX. Premiul a fost lansat în comun de Parlamentul European și de European Film Academy, în parteneriat cu Comisia Europeană și Europa Cinemas.

      Noul premiu își propune să întărească legăturile dintre cetățeni și reprezentanții lor politici, invitând publicul european să se alăture celui mai mare juriu de film din Europa și să voteze peliculele preferate. Se dorește, de asemenea, aducerea publicului în sălile de cinema, pentru a urmări filme europene care să îl inspire și pentru a-l încuraja să se implice în dezbateri despre Europa. Peliculele selecționate doresc să atragă atenția asupra unora dintre principalele probleme sociale, politice și istorice ale Europei și reflectă frumusețea și diversitatea cinematografiei europene.

      Filmul câștigător este selectat împreună de către public și deputații în Parlamentul European (voturile fiecărui grup au o pondere de 50 %).

      Pentru mai multe detalii despre ediția din acest an, vă rugăm să accesați pagina: luxaward.eu.