Prezentare

Departamente tematice și alte surse de cunoștințe de specialitate aflate la dispoziția comisiilor

DEPARTAMENTELE TEMATICE

Departamentele tematice sunt formate din cinci unități responsabile pentru furnizarea de cunoștințe de specialitate și servicii de analiză și consultanță politică independente de înalt nivel, atât interne, cât și externe, la cererea comisiilor și a altor organe parlamentare (delegațiile, Președintele, Biroul, Secretarul General).
Cunoștințele de specialitate ale acestor departamente acoperă toate domeniile de activitate ale Parlamentului European. Departamentele tematice sunt implicate îndeaproape în activitatea comisiilor, cărora le acordă asistență pentru definirea legislației privind politicile UE și pentru exercitarea controlului democratic asupra acestor politici.
Cultivând contactele cu comunitatea academică și grupurile de reflecție, cabinetele de avocatură și societățile de consultanță specializată, prin colaborarea în rețele informale între experți interni și externi, personalul departamentelor tematice își actualizează periodic cunoștințele tehnice și juridice.

Documente:
De cele mai multe ori pregătite la cererea unei comisii sau a unei delegații a Parlamentului European, documentele realizate de departamentele tematice includ o serie amplă de studii, analize aprofundate referitoare la țări sau chestiuni specifice, briefinguri care analizează aspecte de importanță strategică, precum și note care conțin scurte analize din perspectiva UE privind evenimente sau evoluții recente.
Departamentele tematice elaborează și Fișele tehnice despre UE , care oferă o privire de ansamblu asupra procesului de integrare europeană și asupra contribuției Parlamentului European la acest proces.
Alte documente redactate de departamentele tematice includ notele de sinteză și punctele de dezbatere folosite de autoritățile politice ale Parlamentului European.
Pe baza deciziilor adoptate de coordonatorii comisiilor parlamentare, departamentele tematice comandă studii realizate de cercetători și experți externi și monitorizează realizarea acestora.

Evenimente:
Departamentele tematice organizează evenimente care consolidează capacitatea de analiză a Parlamentului și dezvoltă abordări comune pentru chestiuni politice actuale.
În cadrul atelierelor organizate de departamentele tematice, grupuri de experți prezintă cunoștințe de specialitate independente prin prezentări scrise și prelegeri.
Sunt create comitete de experți care oferă deputaților contribuții scrise periodice și care furnizează informații pentru dezbaterile parlamentare ce au loc în timpul reuniunilor.
Studiile realizate de departamentele tematice sunt prezentate în general în cadrul reuniunilor comisiilor.

Controlul:
Departamentele tematice oferă sprijin în domeniul cercetării pentru a consolida capacitatea Parlamentului European de a monitoriza negocierile duse de UE și punerea în aplicare a acordurilor internaționale, de exemplu a acordurilor comerciale. De asemenea, ele au dezvoltat o metodologie internă pentru controlul proiectelor finanțate de UE.


UNITATEA DE ASISTENȚĂ PENTRU GUVERNANȚA ECONOMICĂ

Unitatea de asistență pentru guvernanța economică le oferă deputaților informații cu privire la punerea în aplicare a instrumentelor de guvernanță economică și a supravegherii bancare în Uniune, în special în zona euro.


DIRECȚIA PENTRU EVALUAREA IMPACTULUI ȘI VALOAREA ADĂUGATĂ EUROPEANĂ

Direcția pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană din cadrul Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) desfășoară activități de cercetare cu privire la diverse aspecte ale evaluării ex ante sau ex post a legislației și politicilor UE.

Unitatea de prospectivă științifică (STOA) efectuează cercetări interdisciplinare și furnizează consiliere strategică în domeniul evaluării opțiunilor științifice și tehnologice și al prospectivei științifice. STOA efectuează studii aprofundate și organizează ateliere privind evoluțiile înregistrate în aceste domenii, sub îndrumarea Grupului STOA format din 24 deputați în Parlamentul European.

Ateliere

În cadrul atelierelor, deputații pot adresa întrebări experților și pot face schimb de opinii cu aceștia în ceea ce privește subiecte legate de activitatea parlamentară sau subiecte de actualitate.

Fişe tehnice UE

The Fact Sheets provide an overview of European integration and of the European Parliament's contribution to that process.

STOA

Evaluarea opțiunilor Parlamentului European în materie de politici în domeniul științific și tehnologic

Think Tank

The Think Tank page provides access to all the expertise sources available in the Parliament.

Date de contact

Policy departments

Economic Governance and EMU scrutiny Unit

European Parliamentary Research Service